VESTEA care va bucura MILIOANE DE ROMÂNI. Se va întâmpla VINERI. ANUNȚUL tocmai a fost făcut

VESTEA care va bucura MILIOANE DE ROMÂNI. Se va întâmpla VINERI. ANUNȚUL tocmai a fost făcut
Publicat: 13/05/2016, 11:09

”Pentru salariații angajați cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi, de luni până joi, iar vinerea este de 6 ore, și de 38 de ore pe săptămână, fără afectarea salarizării aflate în plată”, potrivit inițiativei legislative de modificare a articolului 112 din Codului Muncii, depusă de liberalii Alexandru Pereș și Dan-Coriolan Simedru la Senat.

Potrivit proiectului de lege repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este de 8 ore pe zi de luni până joi și de 6 ore vinerea, cu două zile de repaus și, în funcție de specificul unității sau al muncii prestate, angajații ar putea opta și pentru o altă variantă de repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 38 de ore pe săptămână. Cât privește modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 38 de ore, precum și în cadrul săptămânii de lucru comprimate, acesta va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absența acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern, potrivit sursei citate.

”Scopul primordial al propunerii legislative este acela de a sprijini salariații în lupta lor cu stresul inerent de zi cu zi, prin consolidarea programului de relaxare, dar nu în detrimentul muncii”, susțin inițiatorii în expunerea de motive a proiectului de lege.

Cei doi liberali dau ca exemplu statele europene care, ”pentru contracararea efectelor crizei economice resimțite de populație”, au redus timpului de lucru și au flexibilizat programul de muncă.

”Ar trebui ca și membri activi ai societății românești să beneficieze de aceste facilități”, susțin inițiatorii proiectului.

Potrivit expunerii de motive, ”astfel se asigură o protecție în plus sănătății fizice și mentale a salariaților inducându-se, deopotrivă, starea de bine și optimismul, lucruri care se vor materializa pozitiv prin creșterea calității și productivității muncii”.

Conform unei statistici Eurostat din anul 2005, inocată de cei doi liberali, media europeană (în 25 de state UE) este de 37,9 ore lucrate săptămânal, în timp ce în România numărul acestora este de 41,1 de ore de lucru pe săptămână. Inițiatorii mai argumentează că familiile – în special cele cu copii – ar avea posibilitatea de a petrece mai mult timp împreună. Aceștia mai invocă și un studiu realizat de University College London potrivit căruia salariații care lucrează multe ore se supun unui risc crescut de accident vascular cerebral (AVC).

”România ocupă locul trei în Europa, după Bulgaria și Macedonia, atât la incidența AVC, cât și la mortalitatea secundară bolilor cardiovasculare. (…) Îngrijorător este că incidența AVC a crescut în rândul persoanelor cu vârstă de sub 30 de ani. 31% din numărul total de pacienți cu AVC au vârstă cuprinsă între 20-64 de ani, exact plaja de vârstă a membrilor activi ai societății, în creștere cu 6% față de anul 1990”, potrivit expunerii de motive.

Suedia, Franța și Germania sunt printre țările care au măsuri privind reducerea duratei săptămânii de lucru și flexibilizarea timpului de muncă fără reduceri salariale, mai spun inițiatorii în expunerea de motive. Senatul este prima Cameră sesizată, Camera Deputaților fiind forul decizional.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu